In urma cu cateva luni am constatat, si nu am fost singura care am facut aceasta descoperire, ca actualul sistem de invatamant nu mai reuseste sa imi raspunda la foarte multe intrebari referitoare la drumul pe care trebuie sa ii ajut pe copii mei sa paseasca. Eu insumi eram complet derutata de haosul zilnic – ce sa mai spun de ei.

Am hotarat deci, dupa multa documentare, impreuna cu intreaga familie, sa ii transferam intr-un altfel de sistem de invatare. Nu a fost deloc o decizie pripita, nu a fost o decizie luata la nervi. Am discutat, ne-am documentat si apoi am facut un pas inainte cu capul sus.
Viata ne-a adus in fata ochilor o situatie complet neasteptata – pandemia COVID-19. Educatia copiilor nostri insa a urmat acelasi ritm, a mers mai departe fara socuri si fara nici o trauma. Ceilalti copii, in momentul inchiderii scolilor, s-au trezit in fata unei situatii nemaintalnite pana acum. „Sa stam acasa” pentru foarte multa lume inseamna vacanta, joaca, bucurie si mai ales odihna.
Din punct de vedere al procesul de invatare acesta trebuie sa continue, lumea trebuie sa se adapteze din mers si nu este un proces usor deloc.
Din jungla de informatii peste care dai zilnic in mediul online, cineva trebuie sa ajute copilul sa selecteze informatia corecta, curata si folositoare.
Din multimea mare de ore libere care au aparut brusc, cineva trebuie sa ajute copilul sa isi faca un program ordonat, sa manance si sa se odihneasca corespunzator, sa desfasoare activitati specifice varstei fiecaruia si care sa il ajute in acelasi timp la continuarea procesului de invatare.
Aceste zile sunt o oportunitate care il pot aduce pe fiecare copil care este bine indrumat si sfatuit sa continue intr-un mod frumos si chiar interesant procesul de invatare.
Un parinte responsabil se adapteaza rapid la situatia actuala si ajuta copilul, sau gaseste sprijinul adecvat in alta parte pentru ca acesta sa poata construi corect si complet „cladirea” carierei sale viitoare.